de Anca Țintea  

Detururile au fost serie de plimbări prin București în care am urmărit hărțile mentale ale unui arhitect, antropolog, fotograf, unor activisti LGBT+, în încercarea de a ne uita la oraș cu alți ochi. Concepute ca exerciții de schimbare de perspectivă, tururile, care, pe langa latura informativa, au avut o nota personala puternica,  arată  cum interesele noastre determină ce vedem și implicit, care sunt limitările percepției. Cinci fotografi locali au surprins orașul în timpul tururilor, aplicând propriile filtre peste poveștile auzite. Amprentele acestea vizuale ale tururilor, profund subiective, au luat forma unor eseuri foto.

Artistul Timothy Stanley în ne-a prezentat Cartierul Evreiesc și zona Armenească, într-o plimbare printre monumente și clădiri vechi peste care semnificațiile s-au așezat în straturi. Turul a evidențiat câteva monumente și clădiri cu o simbolistica speciala, alături de poveștile care l-au inspirat pe Timothy Stanley să petreacă mai bine de un deceniu scriind despre istoria culturală a României. Timothy este autorul volumului Măiastra: A History of Romanian Sculpture in Twenty-Four Parts, care abordează diverse episoade din istoria artei românești și modul în care ele se reflectă în istoria națională.

Unele dintre poveștile pe care le-am auzit pun întrebări importante cu privire la reprezentare, memorie și relația acesteia cu realitatea: pe cine alegem să comemorăm și, prin urmare, să facem vizibil pentru generațiile viitoare? Istoria cui e încapsulată în monumente? Care sunt viețile de apoi ale monumentelor și cum le atașăm noi semnificații de-a lungul timpului?

Fotografa Anca Țintea a fost invitată să surprindă turul prin propria perspectivă. 

”Cel mai mult mi-a plăcut punctul de plecare al turului, pe Strada Negru Vodă. În locul blocului înalt de apartamente din prezent obișnuia să fie o sinagogă importantă pentru comunitatea locală, ce a urmat a fi demolată de către comuniști. Am trecut cu toții prin pasajul din strada mare, către străduțele lăturalnice din spate, departe de gălăgia bulevardului. Trecerea acestei vechi amprente a deschis turul și poveștile apăsătoare povestite de către Tim. O fațadă simplă, un culoar fără voce, lipsit de orice urmă comemorativă a spațiului pe care îl înlocuia. 

Străduțele din spate, rând pe rând, urmau să se deschidă într-o piațetă, la fel de liniștită ca toate celelalte locuințe din jur. Era duminică, bătea soarele și eram singuri.

Am dat o roată Sinagogii Mari și am intrat în vorbă cu un bătrân care hrănea de la fereastră o puzderie de porumbei. Mi-a spus că duminica nu trece nimeni pe aici. Ne-am zâmbit și am luat-o mai departe.

După tur, m-am întors pe același drum. Nu strică niciodată să vezi un loc de două ori. În piațeta Leului eram doar eu. Eu, și la scurt timp o patrulă de 3 polițiști. S-au apropiat cu mâinile la curea, pieptul încordat. M-au întrebat ce fac pe banca sinagogii. Era 15 octombrie, înțelegeam grija, înțelegeam întrebările. Mi-au cerut buletinul și să-mi torn conținutul ghiozdanului pe bancă. M-au îndemnat să o iau din loc, nu e o perioadă bună să descopăr zona. N-am protestat, mi-am împachetat aparatul și am mers mai departe către pasajul de început. 

Deși m-am născut în București, nu am văzut niciodată tot cartierul evreiesc. E tihnit, ferit de agitație și iar majoritatea poveștilor lui stau după uși închise. ”